Newsflash

Rezultate căutare « dr. diana pl��cintescu »


100 de ani de imunoterapie specifică

de Prof. dr. Diana DELEANU - iul. 8, 2011

   Istanbul, cu pitorescul său balcanic, a fost gazda celui de al 3-lea Congres European de Alergologie şi Imunologie Clinică (EAACI), între 11 şi 15 iunie 2011. Reuniunea s-a desfăşurat într-un centru de congrese şi expoziţii construit recent în zona europeană a oraşului, iar participarea a fost numeroasă (peste 7.900 de medici înscrişi, din 106 ţări). Congresul a avut 232 de sesiuni şi nu mai puţin de 1.886 de lucrări au fost publicate în rezumat. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

REVIEW NEFROLOGIC – al VII-lea Congres Naţional de Nefrologie, Dializă, Transplant şi Acces Vascular –

de Prof. dr. Mihai VOICULESCU - mai 13, 2011

    Bucureştiul a găzduit recent al VII-lea Congres Naţional de Nefrologie, Dializă, Transplant şi Acces Vascular cu participare internaţională, organizat sub egida Asociaţiei Europene de Nefrologie şi a Asociaţiei Europene de Dializă şi Transplant (ERA-EDTA). O amplă relatare de la acest eveniment este realizată de dl prof. dr. Mihai Voiculescu şi dna dr. Diana Zilişteanu. În plus, dl prof. dr. Gérard London, preşedintele în exerciţiu al ERA-EDTA şi preşedintele Congresului de la Bucureşti, răspunde câtorva din întrebările dnei dr. Mihaela Frînculescu. (...)

Căi patogenice şi noi perspective terapeutice în carcinomul tiroidian diferenţiat

de Dr. Andreea BREHAR - apr. 15, 2011

   Cancerul tiroidian este relativ rar, reprezentând 1,5% din toate neoplaziile adultului şi 3% din cele apărute la copil. Histologic, aproximativ 95% sunt carcinoame tiroidiene diferenţiate ce derivă din celulele epiteliale foliculare; acestea sunt carcinoame papilare tiroidiene şi carcinoame foliculare tiroidiene. Cancerul tiroidian diferenţiat este, în majoritatea cazurilor, curabil, având o evoluţie lentă şi se asociază cu un prognostic bun, aflăm dintr-un articol semnat de dna dr. Andreea Brehar, dl prof. dr. Constantin Dumitrache, dna dr. Diana Păun şi dna dr. Alexandra Bulgar. (...)

Mai poate spune ceva nou o carte de specialitate?

de Dr. Carmen Diana BOTEZATU - ian. 14, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Medicii învaţă să prevină acuzaţiile de malpraxis

de Dr. Andrei NANU - sept. 17, 2010

    Proiectul „Doctori în servicii medicale de calitate“, lansat la Bucureşti la sfârşitul lunii august 2010, asigură accesul la cursuri pe teme de legislaţie medicală şi prevenirea riscului şi acuzaţiilor de malpraxis pentru 4.000 de medici din toată ţara: 1.600 de medici din specialităţile de mare risc (Chirurgie, ATI, Obstetrică-ginecologie) şi 2.400 de medici dentişti.
   Proiectul beneficiază de finanţare din Fondul Social European şi din bugetul de stat al României, astfel încât toate cheltuielile presupuse de organizarea cursurilor destinate medicilor, de asigurarea de materiale suport de curs, respectiv de asigurare de consultanţă postcurs sunt acoperite, nefiind cazul ca medicii participanţi să suporte vreo taxă. (...)
 

Un reuşit congres de Nefrologie, Dializă, Transplant şi Acces Vascular

de Prof. dr. Mihai VOICULESCU - mai 7, 2010

   Recent, s-a desfăşurat, la hotelul Intercontinental din Bucureşti, al VI-lea Congres de Nefrologie, Dializă, Transplant şi Acces Vascular cu participare internaţională, organizat de către Asociaţia de Nefrologie şi Acces Vascular din România, Asociaţia pentru Studiul Bolilor Renale Ereditare din România, alături de Fundaţia „Academician Marin Voiculescu“, sub egida Asociaţiei Europene de Nefrologie şi a Asociaţiei Europene de Dializă şi Transplant (ERAEDTA). Congresul a fost prezidat de dl prof. dr. Gerard London (Franţa), preşedinte în exerciţiu al ERA–EDTA, alături de dl prof. dr. Harald Lange (Marburg, Germania), un vechi colaborator al UMF „Carol Davila“ Bucureşti în cadrul programului Erasmus, şi de dl prof. dr. Mihai Voiculescu (şeful Centrului de Medicină Internă şi Nefrologie Fundeni, preşedinte al Asociaţiei Române de Nefrologie şi Acces Vascular şi al Fundaţiei „Academician Marin Voiculescu“). (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe